S.O.S. arhitectura: fotografii din Arad


In primul moment m-am cutremurat la vazul griului depresiv al cladirilor. In al doilea moment am cautat cu privirea localnicii si i-am aflat mai gri si mai prafuiti decat arhitectura habsburga si atunci am trecut cu vederea tencuiala cazuta si pigmentul invechit si decolorat pentru a ma concentra pe statuile si ornamentele pe care le priveam pentru a mia oara dar pe care le vedeam pentru prima data. Si m-am bucurat ca inca mai sunt acolo. Nu de alta, dar zilele trecute citeam o stire care se intitula sec "Cad ornamente". 

Cladirile vechi, de patrimoniu, de pe centrul Aradului, urla infundat dupa restaurare, dupa aer curat si dupa vremuri mai bune. E ridicola starea aceasta a omului de a nu vedea ceea ce priveste zi de zi. Am crescut in Arad. A trebui sa plec si sa ma intorc de cateva ori pana sa se cladeasca in mine acea stare sufleteasca si acel ochi care sa permita patrunderea intelesurilor ascunse si a artei cladirilor Aradului prin porii oarecum curatati de un aer mai putin poluat. Omul nu poate scoate scantei daca nu e cladit sa ia foc. 

Cand viata curge in aceeasi matca zilnica e obositor de greu sa ridici privirea nu la cer ci undeva intra pamant si nori, acolo unde fete hazli sau posomorate, siluete plictisite si motive vegetale si animale vegheaza trecerea omului cu sticla in mana, a omului cu plasa plina de cumparaturi, a tinerilor beti de dragoste in zori de zi sau a celui grabit catre o slujba la care nu ar vrea sa se grabeasca. Dar ei sunt putini. Mult mai putini decat ar trebui sa fie si mult mai stinsi. Pe centrul Aradului par a fi mai multe masini decat oameni. In cartiere domneste un praf care iti intra in gura, pantofi si chiloti fara nici cea mai mica jena. Soselele stau cascate ca la dentist si trotuarele asteapta viclene vreo fâţă pe tocuri cui la care sa-i rupa picioarele. Intre plusuri si minusuri insa, da coltul ierbii si infloresc pomii. Si cladirile Aradului imbatranesc si nimeni nu pare a baga de seama trecerea lor. 

Un individ s-a uitat ciudat azi la mine in timp ce fotografiam una dintre cladirile de mai jos si expresia fetei sale lucra asupra unui atribut sinonim cu nebunia, pe care sa mi-l ofere in dar. De ce am fotografiat cladirile astea? Pentru ca sunt frumoase, pentru ca sunt ale noastre, pentru ca sunt unice si pentru ca sunt triste. Si pentru ca daca le dam uitarii, o scanteie microscopica din sufletul locuitorilor va disparea odata cu ele.

Teatrul de Stat Arad...


Catedrala Catolica din Arad...

 
Cateva cladiri de pe centrul orasului Arad...


Palatul Cultural (Filarmonica) din Arad...


2 comments:

starsgates 27 martie 2010, 19:39  

Ar fi bine să se găsească bani pentru restaurare...

Laura 28 martie 2010, 14:46  

Ar fi, dar sti cum e... Am putea totusi sa ne uitam din cand in cand in sus sa apreciem cladirile astea.

Trimiteți un comentariu

Blog Widget by LinkWithin
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Persoane interesate

  © Blogger template AutumnFall by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP