Ingerul lui Sandro Botticelli

De o vreme tot vreau sa va vorbesc de o pictura foarte speciala pentru mine. E vorba de "Madona cu rodia" ("Madonna of the Pomegranate") (cc. 1487) de Sandro Botticelli.

In general picturile pe teme religioase ma lasa rece. In primul rand pentru ca sunt foarte multe dezvoltand o mana de teme. In al doilea rand pentru ca foarte multe dintre ele sunt dintr-o vreme anterioara Renasterii si stilul lasa de dorit. In al treilea rand pentru ca pruncul nu e niciodata reusit de parca pictorii, sarmanii, nu ar fi vazut un copil in viata lor (plus ca ba e prea gras, ba arata de 7 ani).

Va veti intreba ce imi place atunci la pictura lui Botticelli. Raspuns scurt: ingerii si Madona (in aceasta ordine).

Era o zi calduroasa de vara. Tocmai il vazusem pe "David" dupa ce am stat la coada imensa vreo doua ore. Am insistat ca vrem sa vedem si Muzeul Uffizi. Ni s-a spus ca pentru Uffizi iti trebuie o zi intreaga si ca probabil la ora aceea tarzie a dupa-amiezii nici nu mai e deschis. Eu insa vream la Uffizi. A doua zi urma sa plecam din Florenta.

Am ajuns in fata muzeului cu o ora si ceva inainte de inchidere. Am intrat. Petele de viata pe panza m-au fascinat inca din primul moment. Una dintre primele incaperi e dedicata lui Botticelli. Imi place Botticelli. Imi plac femeile lui cu par auriu, carliontat. Imi plac ochii lui Botticelli. Imi place gratia si feminitatea aproape bolnava a personajelor lui. In momentele acelea il veneram pe Botticelli.

Si atunci am facut cunostinta cu "Madona cu rodia". Nu, nu chiar cu Madona, ci cu ingerii.

Ma precis cu unul anume - ingerul carliontat care se uita curios la privitor. Se uita direct, fara sfiala, de parca nu are alta treaba. Oriunde as fi in incapere, ingerul meu se uita dupa mine. Nu ma slabeste din priviri. Ii fac jocul. Ma uit si eu la el. El se uita la mine. Eu ma uit la el. Eu, el. El, eu. Ingerul are privire hipnotizanta. Vreau sa ma uit si la celelalte picturi din muzeu. Ingerul insa nu ma lasa. Ma vrea doar pentru el. Vrea sa-i fiu admiratoare eterna. Si nu, nu vrea sa-mi fie inger pazitor. Se uita cumva de sus la mine, dar nu in sensul acesta. O zaresc pe Madona uitandu-se la mine cu mila. Ingerul ma fura din nou. Eu si celalalt inger din spatele Madonei veneram ingerul cu privire de spada. Sotul ma trage de maneca. In cateva momente se inchide muzeul si mai raman atatea sali de vazut... Ma desprind cu greu de ingerul meu. Ma cheama, ma striga... Suspendata intre vis si realitate, cobor cu picioarele pe pamant... Am vizitat inca cateva incaperi din Uffizi, nu am ajuns prin toate. Un motiv bun pentru a ma reintoarce...


6 comments:

pescarusul argintiu 19 februarie 2009, 17:27  

Sunt fascinante privirile acestor chipuri pline de gratie, usor melancolice si visatoare!
Ingerul din centrul compozitiei are o aura extrem de luminoasa, parca ne priveste fara ezitare, direct in suflet, cu blandete si intelegere.
Voi tine minte acest tablou, iti multumesc!

cristina 19 februarie 2009, 21:29  

Frumoasa viata mai ai tu, mai, Laura ... Relaxare, peste relaxare, peste relaxare, peste care limpezire placuta de creier ... ;)

g1b2i3 19 februarie 2009, 22:21  

Imi plac toate chipurile din pictura.madona e foarte frumoasa.
citind povestea ta mi-am amintit ca pe vremuri am fost si eu in capitala noastra si am vizitat muzeul de arta.
Tin minte ca m-am oprit fascinata in fata unui tablou de Rembrand.nu mai stiu ce tablou era,dar ma uitam la pictura si ma intrebam ce culori folosise pictorul?Erau magice,aveau viata.

-X- 20 februarie 2009, 08:16  

Descopar ca mai exista si alte persoane pe care pictura religioasa nu le face sa scoata exclamatii de admiratie :).

Ai perfecta dreptate cind spui ca ingerii cu chip de copil pictati de unii artisti arata maturi, grasi si deformati.

Ma gindesc ca, poate, in acele vremuri copii erau mai dolofani decit cei din ziua de azi ...

Laura 20 februarie 2009, 12:51  

Pescarusule, Botticelli ramane Botticelli :)

Cristina, eh, a fost de demult si asta... Dar mi-au ramas la suflet pictura, ingerul, Botticelli si Italia ;)

Gabi, sa fie oare "Haman în faţa Esterei" (http://www.mnar.arts.ro/galerii/lucrare-europeana.php?Repere=Şcoală%20olandeză&id=60)? Am cautat si eu curioasa pe net sa vad ce ai vazut :)

X, atat pruncii cat si femeile sunt pictati cu clisele atarnande in multe picturi. Ma gandesc eu asa ca pe vremea aia bietii oameni nu aveau atata mancare de fast food ca si acum ;) Nu cred ca erau ei asa dolofani, dar cred ca "slanina" ;) era un simbol al ferilitatii si sanatatii la femei si al sanatatii la pruncii, semn bun ca va trai.

Anca 20 februarie 2009, 21:00  

Superba pictura. La prima vedere nu observasem îngerul de care vorbești, privirea fiindu-mi atrasa de madona, dar acum mi se pare foarte special și frumos. Privirea lui directa are ceva deosebit.

Trimiteți un comentariu

Blog Widget by LinkWithin
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Persoane interesate

  © Blogger template AutumnFall by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP