Dor de duca

Dupa vantul coleric dar cald din ultimele zile, vant care a spart geamurile vecinilor, acum ploua melancolico-depresiv. S-au facut vreo sase luni de cand nu am mai fost in afara zidurilor "cetatii", mai putin pentru o scurta iesire de cateva ore la Castellon. Imi este tare dor sa calatoresc.

Am citit mult zilele astea, dar numai carti de psiho. Chiar daca nu e gata sesiunea inca, intrevad in zare o luminita la capatul tunelului si simt nevoia sa citesc literatura. Literatura din aia despre oameni si natura umana, cu povesti nascocite din imaginatie, nu rupte din realitate, nici desprinse de realitate. Poate imi puteti da o mana de ajuror si imi recomandati ceva.

De cand cu sesiunea, am fost "condamnata" la un "veac" de sedere intre patru pereti. Daca nu a fost veac, a parut oricum. Noroc ca cineva a avut grija sa inventeze televizorul si internetul ca altfel o luam pe aratura. Am vazut in ultimul timp cateva filme bune. As trece in revista "Igor" - o animatie foarte buna si pe-alocuri comica despre lumina si intunericum din noi si "Baiatul cu pijamale in dungi", un film despre lumea celui de-al II-lea Razboi Mondial privita din umbra copilariei si care te socheaza prin inocenta. "Baiatul cu pijamale in dungi" e ecranizarea unei carti pentru copii scrisa de irlandezul John Boyne in numai doua zile si jumatate si care a vandut peste 4 milioane de exemplare in lumea intreaga. Daca nu ati vazut filmul sau citit cartea, vi le recomand.

Zilele trecute am vazut in parcul din fata bibliotecii, printre ruinele romane, un stol de porumbei care ciuguleau iarba verde. Erau tare draguti. Sa fie oare semn ca se apropie primavara? Mi-e tare dor de natura si de umblat hai-hui...

De atata dor am scotocit printre albumele cu fotografii din excursiile anilor trecuti si am dat peste Castelul Neuschwanstein (Bavaria, Germania - castelul care l-a inspirat pe Walt Disney) intr-o zi ploioasa. (De ati sti ce frica am mancat cand am facut poza asta... Eram pe un pod de lemn deasupre unei prapastrii)

Castelul Neuschwanstein intr-o zi ploioasa

6 comments:

starsgates 1 februarie 2009, 22:40  

Dar a meritat.:)-frica-:)))

Cristian 2 februarie 2009, 12:07  

Frumos acolo la castel...

pescarusul argintiu 2 februarie 2009, 19:59  

Laura, daca vrei o lectura agreabila si deconectanta iti recomand cartea "Toti oamenii sunt muritori" a lui Simone de Beauvoir, in care scriitoarea isi ia toate libertatile pentru a scrie despre putere, dragoste, istorie si nemurire.
Este povestea unei pasiuni tulburatoare dintre Regine, o tanara si ambitioasa actrita dornica sa cucereasca Parisul si Fosca, un barbat ce se pretinde a fi nemuritor.
Ti-am starnit curiozitatea sau sa mai spun? : )
Felicitari pentru curajul fotografierii acelui castel, parca e desprins din istoria medievala!

Laura 2 februarie 2009, 21:45  

Multumesc Pescarusule pentru recomandare. Am citi cartea in liceu si pot spune ca e una dintre cartile mele preferate. As mai citi si altceva de Simone de Beauvoir. Mi-ai dat o idee! Sa vad daca gasesc ceva la biblioteca. Poate mai imi poti recomanda ceva ca vad ca avem aceleasi gusturi :)
PS: Recent am fost la o expozitie de fotografii cu Simone de Beauvoir, Albert Camus si bine-nteles, Sartre. Ii iubesc pe toti trei deopotriva. Ma pun pe ganduri :)

paul 3 februarie 2009, 06:20  

De fiecare data cand am trecut pe langa el,am spus ca o sa-l vizitez si n-am facut-o,acum nu stiu daca o sa mai am prilejul sa o fac:(

Nea Costache 3 februarie 2009, 23:15  

Sunteti nominalizata mea la...Fara canguri:
http://www.neacostache.com/2009/02/03/blogosfera-in%E2%80%A6-concurs-fara-canguri-iii/
O seara minunata!

Trimiteți un comentariu

Blog Widget by LinkWithin
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Persoane interesate

  © Blogger template AutumnFall by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP