Miaupitolul I: Începuturi grele cu burta plină...

A fost odată ca niciodată, în mintea zurlie a unei tinere, o lume imaginară.

Pe tărâmurile pe care vă voi purta vă veţi împiedica de personaje precum Pisicot Împărat (cu paloşul de gât legat - nu se ştie, dar se presupune) cu cei trei fii: Pisucu cel Viteaz, Mâţucu cel Înţelept şi mezinul, Ţiţucu cel Bun şi unchieşul lor, Licu cel Iubit...

Era o zi însorită de sfârşit de primăvară iar cei trei fii de împărat se jucau vioi prin iarba mătăsoasă de un verde sănătos din curtea palatului. Abia de se evaporase roua de pe flori şi cei trei crai îşi luaseră micul dejun, dar ei nu ştiau încă să citească la ceas şi oricum nu aveau aspiraţii atât de înalte. Ca să fim sinceri, nici măcar Pisucu, cel mai mare dintre ei, nu văzuse încă cum arată temuta rouă despre care se spunea că strică blăniţa şi o face să îşi piarda luciul, căci nu se trezise niciodată atât de devreme.

Vrăbiuţa Vi poposi pe o crenguţă a stejarului bătrân:

- Aţi auzit? Aţi văzut?

Cei trei pisoi se opriră din joc şi se uitară cu interes la vrabie:

- Ce? rostiră toţi trei in cor.

- Cum, nu stiţi? N-aţi auzit de Dulăul cel Mare şi Rău care a pus stăpânire pe împărăţia vecină?

La auzul acestei veşti neaşteptate Pisucu cel Viteaz şi Mâţucu cel Înţelept săriră în sus, dându-şi labele în timp ce făceau o piruetă în aer. Ţiţucu îşi duse speriat o labuţă la gură.

- Bătaie! strigară în cor cei doi fraţi mai mari.

Pisucu o luă înainte spre direcţia indicată de Vi. Mâţucu îl urma de îndată. Ţiţucu însă le strigă din urmă:

- S-s-staţi! Nu-nu-nu ar trebui să-i spunem tatei p-p-p-prima dată?

- Hai fricosule! îi strigă Măţucu de la distanţă. Pisucu nici nu mai auzi povaţa mezinului.

Ţiţucu se lua după ei fără tragere de inimă. Merseră ce merseră ei câteva minute legate, dar soarele era deja sus pe cer şi li se făcu cald. Ar fi avut mare chef să se trântească la umbra unui copac şi să doarmă un pui de somn bun, dar spiritul de aventură nu le dădea pace. Ajunseră într-un târziu la un gard. Pisucu şi Mâţucu îl săriră fără ezitare. Ţiţucu mai făcu o ultimă încercare de a da înapoi însă cei doi fraţi îl ajutară să se caţere şi el. De pe gard săriră într-un cireş ce creştea de ani de zile la graniţa dintre cele două împărăţi.

- Uite-l! zise Pisucu a cărui privire ageră şi localizase dulăul.

- Mamă cât e! exclamă Mâţucu.

- Mai bine am spune tatei... zise Ţiţucu încercând să facă stânga împrejur pe creanga subţire, fără succes însă. Vorbele i se topiră în gură... O să ne mănânce pe toţi, gândi cu spaimă.

Dulăul simţi prezenţa străină şi se aţâţă pe lângă pom, privind în sus curios. Când îi zări pe cei trei începu să îşi fluture coada în vând în timp ce scotea sunete ciudate pe gură şi flăcări pe nări. Pisucu intui oportunitatea şi avantajul strategic pe care îl aveau faţă de monstrul din iarbă. Rupse o cireaţă verde din pom şi o aruncă înspre dulău. Urma o ploaie de cireşe verzi. Cei trei fraţi se distrau de minune. Inamicul o lua la fugă schelălăind. Victorie!

În timp ce Pisucu urmărea satisfăcut cum dulăul se îndepărta, zări la un geam al palatului din împărăţia vecină o frumoasă domniţă cu păr lung şi bălai, mănuşi albe din dantelă scumpă şi pălăriuţă şic. Se uită fermecat la dânsa, simţind cum i se înfiripă în vine primii fiori ai iubirii. Dar vai, un vânt năpraznic se năpusti asupra cireşului şi Pisucu cel Viteaz îşi scăpătă o lăbuţă de pe creangă. Domniţa misterioasă chicoti în batistă. Pisucu îşi recâştigă echilibrul, ruşinat. Frumoasa necunoscută se îndepărtă de la geam la chemările insistente ale unei voci de femeie, nu înainte însă de a-i mai arunca o privire jucăuşă viteazului nostru.

Pisucu fu trezit din visare de către cei doi fraţi care trăgeau de el din toate puterile.

- Hai, ce-ai ramas aşa? Victoria e de partea noastră! Haidem acasă!

Cei trei crai încercară să coboare pe trunchiul cireşului pentru a ajunge la gardul dintre împărăţii. Atunci îşi amintiră cu groază că lecţia cu coborâtul din copaci nu le fusese predată încă. Rămaseră înlemniţi de frică pe creangă cam subţire pentru a-i susţine pe toţi trei. Erau în primejdie de moarte.

(continuarea - pe blogul lui Pisucu)

14 comments:

Vania 22 ianuarie 2009, 16:37  

Nataşa zice că-i o poveste educativă...

starsgates 22 ianuarie 2009, 17:07  

:))Lecţia cu coborâtul e ma grea decât cea cu urcatul. Întotdeauna!.:))

paul 22 ianuarie 2009, 23:35  

Povestea a ramas in suspans,este interesanta continuarea ei...si apoi morala:)
Noapte buna!

g1b2i3 22 ianuarie 2009, 23:40  

Laura,se descurca copilasii pisoi,nu se rupe creanga cu ei.Chiar daca se rupe,pisoii cad in picioare,se ridica si-si vad mai departe de joaca si de cercetat fiecare fir de iarba.
eu stiu,doar sunt pisoi.
Glumesc eu,dar avem acasa trei pisici 9nu ies afara0 si zau ca am invatat multe de la ele. :)
Frumoasa poveste.

Laura 23 ianuarie 2009, 02:33  

Vania, in cati pomi s-a catarat Natasa la viata ei? ;)

Star, se pare ca putem trage invataminte pretioase de la cei trei pisoi :)

Paul, mai urmeaza, nu degeaba e "Miaupitolul I" :) Daca nu am pisoi, macar sa imi inchipui cat de draguti ar fi ;)

Gabi, si eu cred ca sunt pisoi :) Ce frumos ca ai trei pisici... si eu as vrea macar unul, dar mai bine doi... sau trei? Pisucu e numele viitorului meu pisoi. I l-am ales acum mai bine de doi ani. Doar pisoiul lipseste! :) Iar Licu a fost pisoiul meu din copilarie...

Vania 23 ianuarie 2009, 08:37  

Nataşa e de familie bună, ea nu se caţără-n pomi, iese doar pe casa scărilor...

pescarusul argintiu 23 ianuarie 2009, 17:35  

Cred ca nici pisicilor aristocrate nu le era straina aceasta lume fantastica descrisa de tine, cu radacini in regatul felinelor lipsite de griji :)
Tonica si deconectanta povestioara, mai vrem sa auzim! ;)

Garfield 23 ianuarie 2009, 23:17  

:) astept urmarea :))

PS: pisoii aia seamana suspect de mult cu niste verisori ai mei, la fel de portocalii :)

Laura 23 ianuarie 2009, 23:41  

Vania, pai si pisoii mei vrei sa zici ca nu-s de familie buna? Sa nu te-auda Pisicot Imparat...

Pescarusule, urmeaza, urmeaza, stai pe-aproape :)

Garfield, verisori zici... Un Garfield, doi Garfield, trei Garfield... foamete!!! :)))

Oana 24 ianuarie 2009, 16:12  

Off: Sarutmanaaaaaa!!!! Raman datoare :)

paul 28 ianuarie 2009, 03:30  

Vreau sa stiu care este "unchiesul"(Licu cel iubit)dintre ei, normal, daca se poate:)

Laura 28 ianuarie 2009, 13:12  

Paul, daca te uiti pe margine acolo unde e poza cu pisoiul alb vezi ca scrie Nazdravaniile lui Pisucu si miaupitolul I si miaupitolul II. I-am facut blog la Pisucu, pentru ca e numele pisoilul meu pe care nu il am inca si am publicat acolo continuarea povestii. In aceasta continuare apare si Licu cel Iubit. Licu a fost pisoiul meu din copilarie si a fost tare iubit, crede-ma. A avut o copilarie trista, ca l-am gasit pe strada impreuna cu fratele lui, i-am dus acasa si am avut grija de ei toata familia si au trait fericiti :)

paul 28 ianuarie 2009, 19:03  

Vai mie,ce inseamna sa nu te uiti la toate detaliile:). O sa intru la noapte, o seara linistita!

eLLa 18 aprilie 2009, 03:26  

uofff ce dragutz....pisiciiiiii ;x...le ador..;x am 6 ...

felicitari pt poveste ..imi place morala :D

Trimiteți un comentariu

Blog Widget by LinkWithin
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Persoane interesate

  © Blogger template AutumnFall by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP