"Micul Print" de Antoine de Saint-Exupery

Va mai amintiti de Micul Print? Micul Print, acel "omulet cu totul nemaipomenit", cu privirea scrutatoare, cu parul zburlit, curajos si curios din cale-afara si care nu raspunde niciodata la intrebari? Spre rusinea mea, voi marturisi ca nu am citit "Micul Print" pana in clasa a IX-a. Chiar mai mult, nici nu auzisem de carte pana atunci. In manualul de franceza aparuse un fragment din "Micul Print" dar cum franceza mea abia daca ma ajuta sa intreb incotro sa o iau (asta acum), va puteti inchipui ca pe vremea aceea nu ma ajuta mai mult decat sa-mi spun numele. Deci "Micul Print" a ramas mic si neinsemnat pentru mine pana cand m-am trezit in brate cu cartea "magica" drept cadou de ziua mea. Am citit-o din scoarta-n scoarta chiar in acea zi. Si de atunci am mai citit-o, totu-n tot, de vreo sapte ori. E singura carte pe care am citit-o mai mult de doua ori... ever. Ceea ce o face cu atat mai speciala. Acum e adevarat ca fiind o carte nu prea groasa si o lectura atat de placuta nu e de mirare ca a ramas atat de lipita de mainile mele pentru toata durata liceului.
Uneori ma intreb daca am ajuns sa fac si eu parte dintre acei "oameni mari" despre care spunea Exupery ca i-ar fi "ruinat" cariera de pictor. Alteori, seara, ma surprind privind la stele si gasind una mai stralucitoare sa ma gandesc ca e poate steaua Micului Print. Si atunci nu pot sa nu ma intreb: oare ce mai face floarea printisorului? Oare e tot asa de plina de sine si de mandra de cei trei spini ai sai? Am invatat eu oare ceea ce floarea stia inca de pe atunci: "trebuie totusi sa rabd vreo doua-trei omizi, daca vreau sa vad cum arata fluturii" sau ceea ce Micul Print a priceput "N-am fost in stare sa pricep pe atunci. Trebuia sa o judec dupa fapte, nu dupa vorbe"[...]"Trebuia ca, dincolo de bietele ei siretlicuri, sa-i presimt duiosia. Florile sunt atat de ciudate! Dar eram prea tanar ca sa stiu cum s-o iubesc". Apoi gradina cea mare plina de flori asemeni florii Micului Print... E atat de adevarat ca "ochii nu pot patrude miezul lucrurilor" si ca "lipede nu vezi decat cu inima"... Apoi Micul Print m-a invatat ca "nu se poate trai fara poezie, culoare si dragoste"... atat de mic si atat de intelept... Si nu in ultimul rand, vulpea si ritualurile si responsabilitatea fata de ceilalti si faptul ca "nu cunoastem decat ceea ce imblanzim"... Si oamenii care "nu se stie niciodata unde-i poti gasi. Ii poarta vantul. Ei nu au radacini si asta-i stanjeneste mult". Am invatat atatea de la tine, Mic Print...


Copilul din mine este inca acolo, cuminte, asteapta... Odata va sosi si ziua in care ma voi pierde singura intr-un pustiu si atunci stiu ca se va apropia tiptil de mine si ca nu ii voi simti prezenza pana ce respiratia lui va atinge usor maneca mea. Atunci, pe foaia alba creionul meu va desena... ceva... nu stiu ce... nu am desenat niciodata serpi boua care au inghitit un elefant... atunci, demult, desenam casute colorate, pisici si Strumfi... ceea ce stiu e ca o voi face incet, cat mai incet posibil, pentru a-l tine aproape cat mai mult timp...

Va mai amintiti de Micul Print? Daca nu, cautati cartea, stergeti-o de praf si redescoperiti-l din nou. Cartea mea e plecata in lume... poate va gaseste... am dat-o cadou mai departe iar persoana respectiva a facut-o la randu-i cadou... Sunt atat de mandra de Micul meu Print!

14 comments:

jamescrissilv.ro,  13 septembrie 2008, 22:05  

Una dintre celel mai frumoase povesti ale copilariei mele, alaturi de Singur pe Lume de Hector Mallot.
o seara de sambata minunata iti doresc

Laura 14 septembrie 2008, 13:45  

Eu in copilarie il citeam pe Jules Verne si pe Tom Sawyer. Micul Print e cartea adolescentei mele. Vezi, asa imi place mie sa dau peste cap etapele vietii... :)

Deona 14 septembrie 2008, 14:32  

Ador aceasta cartea, nici nu mai tin minte de cate ori am citit-o!
Ciudat, de fiecare data cand citesc finalul acestui roman, imi dau lacrimile!
Hmmm, se prea poate sa fiu inca un copil...

Toate cele bune de la Suceava!

Laura 14 septembrie 2008, 20:40  

Si mie imi dau lacrimile la final... ale mele or fi pentru copilaria si inocenta pierdute... Merci de vizita Deona si te mai astept cu drag pe la casuta mea virtuala :)

pescarusul argintiu 14 septembrie 2008, 22:41  

Si in viata mea "Micul Print" a intrat destul de tarziu, cam prin a doua jumatate a anilor de liceu, dar m-a cucerit foarte rapid si pentru totdeauna. M-a fascinat si incredibila poveste de viata a autorului ei, Antoine de Saint-Exupery, care si-a gasit sfarsitul tragic intr-o catastrofa aviatica, fiind rapus de pasiunea pentru inaltimi...
Laura, inca un cosulet cu multumiri si recunostinta se indreapta catre tine, caci m-a incantat prezentarea deosebita a eroului tineretii noastre si m-a determinat sa-mi propun sa caut cartea, sa o sterg de praf, sa-i mangai filele obosite si sa ma cufund in gingasia absoluta a sufletului sau ! :)

Elisa 14 septembrie 2008, 23:45  

Laura,iti doresc o toamna frumoasa cu multe bucurii,lecturi mununate si sa fii fericita! Te imbratisez. :)

Laura 14 septembrie 2008, 23:57  

Pescarusule, eu iti multumesc. Ma gandesc ca Exupery, in singuratatea inaltimilor cerului se regasea pe sine si ca de aia ii placea atat de mult sa zboare. Ai citit si "Zbor de noapte" si "Pamant al oamenilor"? Aici vorbeste el mai mult despre viata de pilot, despre primejdiile care pe vremea aceea ii pandeau la fieare pas. A fost un pioner al aviatiei si un mare om. Stiai ca tipul care a tras in avionul lui de l-a omorat peste ani de zile cand a aflat pe cine a omorat de fapt s-a cait amarnic?

Elisa, multumesc la fel :)

pescarusul argintiu 15 septembrie 2008, 00:25  

Nu am citit cartile, draga Laura, nu am avut ocazia. Daca se va ivi conjunctura favorabila care sa-mi permita sa le citesc, cu siguranta nu le voi rata.
Iar amanuntul dramatic cu ucigasul marelui Exupery nu-l cunosteam, dar sa spunem ca el a fost rotita din angrenajul distructiv al acelor necrutatoare vremuri de razboi, un fel de "mana a destinului"...
La ce mai este buna cainta, cand vine mult prea tarziu, inutil de tarziu. Iar daca nu era X, cu siguranta era Y disponibil sa ucida.
O saptamana eficienta si rodnica pe taram de nou an universitar ! :)

Anca 26 septembrie 2008, 22:31  

foarte frumoasa cartea...deosebita.
foarte frumos si comentariul - special!

eu am citit cartea mai tarziu, in facultate, mai intai cateva fragmente care m-au facut curioasa si am cautat-o...apoi am gasit Citadela, care m-a fermecat si ea...cred ca am cateva pagini din Citadela pe care le-am invatat pe de rost, fac parte din viata mea...parca am fost acolo, am trait acele intamplari, fizic...

pentru a-mi remedia "greseala" cu Micul print i-am dat cartea fetei mele sa o citeasca acum 1 an, cand avea 12 ani...deocamdata este DOAR o poveste despre un baietel, o floare si alte intamplari...sunt curioasa peste 1 an cum o va citi...

PS
am "tras" cu ochiul si la pozele cu pisicute si, din gelozie, mi-am pus si eu, pe blog, pozele cu pisicutele MELE, printre care este si cel mai frumos si dragalas pisoi din lume, care acum sade langa mine si sforaie, pe fotoliu, foarte fericit ca ne revede dupa 3 saptamani de absenta...iti dai seama ce rasfat a primit in aceasta seara???

Laura 6 octombrie 2008, 14:05  

Multumesc Pescarusule. Sa fie rodnic anul pentru toti :)

Anca, da e interesant cum va trece fetita ta de la a vedea cu ochi de poveste pe Micul Print la a-l vedea ca simbol. Ce fain de tine ca ai pisicile tale... Eu inca mai lucrez la asta si momentan ma joc cu pisoii altora :)

Iulia,  2 februarie 2009, 23:37  

Parca inca imi amintesc ziua aceea din vara, cand profa' de franceza a venit in clasa cu o carte verde, subtire. Era sfarsit de semestru. S-a asezat la catedra. Iara noi am pus capurile pe banci, asteptand plictisiti " plictiseala". A inceput sa citeasca din cartea aia mica. Inca imi mai suna in urechi vocea aceea care se plimba cristalin prin compartimentele urechilor mele, tragandu-ma intr-o lume a unui copil care radea sanatos, a unui copil ce avea in grija o floare, a unui copil ce spunea rugator : "Te rog, deseneaza-mi o oaie", a unui copil ce a venit sa cunoasca oamenii, si l-a cunoscut pe cel mai ratacit dintre ei. Asa cum acel copil ne poate cunoaste pe toti, cei mai rataciti dintre noi si ne poate face ca-ntr-o seara senina cu stele sa ne aducem aminte ca pentru noi stelele ar putea fi speciale...ele ar putea sa rada.
O carte mica. O carte despre care nu se vorbeste ca fiind o capodopera. O carte care la biblioteca sta parasita la sectiunea pentru copii. Pentru mine aceasta carte mica este totul. Din toata literatura explorata de mine...ea ramane totul.

Laura 3 februarie 2009, 01:20  

Iulia, eu cred ca Micul Print ar trebui inainte de toate sa fie pe rafturile cu carti pentru oameni mari. Nu stiu ce si cat inteleg copii din aceasta carte, pentru ei e poate doar o poveste frumoasa si cu siguranta trebuie sa adoarma cu ea, pentru a putea creste drepti, dar oamenii mari cred ca au nevoie de aceasta carte mult mai mult. Pentru ca oamenilor mari li se face dor de copilul din ei dar le e greu sa ajunga la el, pentru ca e plecat undeva printre stele. E bine totusi sa stim incotro sa ne uitam. Micul Print e acolo si se uita la noi inapoi :)

Iulia,  17 februarie 2009, 21:52  

Laura, stiu asta. Defapt, e ceea ce vroiam sa punctez. Dar sunt si oameni mari care fac greseala sa o judece ca o carte pentru copii. Stii tu, ei sunt prea ocupati cu cifre, probleme...
Am recitit-o zilele astea pentru ca e ca o hrana organica. Cand stiu ca ma indepartez prea tare de mine, apelez la ea. Si sunt fascinata ca de fiecare data o percep altfel, descopar altceva. Un cuvant, o fraza, ceva. Inainte eram prea mica sa-mi dau seama. Nici acum nu sunt prea mare... dar deja o percep altfel. Si sunt sigura ca peste ani ca mi se va infatisa altfel.

FeFFe 6 iunie 2009, 22:53  

a spune ceva despre un geniu e intr-adevar de prisos pentru ca ma intreb: oare cum as putea descire perfectiunea,caci ea e inefabila? acest monument mirific numit “Micul Print” infatiseaza prin intermediul slovelor lipite cu sufletul angelic al unui geniu tabloul cunoasterii sub o alta forma. trairile eului poetic sunt descrise prin prisma fictivului imaginatiei,iar intreaga exprimare metaforica se constituie intr-un Tot Epic,intr-un amalgam fulgerator de sentimente ce se nasc din sclipirea taramului feeric descris in carte. e intr-adevar dificil sa poti rupe bucati din suflet pentru a le putea pune pe hartie astfel incat sa reconstitui clipa in care ai fost transpus in realitatea fantastica a labirintului captivant al operei.
Stiu ca,de fapt,cuvintele mele au prins doar umbra gandurilor poetului,ceva ramane intotdeauna ascuns,sensul ultim nu se dezvaluie pe deplin niciodata,precum nimeni nu poate prinde in cuvinte exuberanta desavarsita. Orice scriere despre text este,astfel,doar o ‘aproximare’ a sa,caci « in zadar am numara pasii zeitei,nu vom putea descoperi niciodata secretul gratiei sale »(Paul valery).

Trimiteţi un comentariu

Blog Widget by LinkWithin

Da mai departe

Persoane interesate

  © Blogger template AutumnFall by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP