Venus din Milo

Statuia lui Venus din Milo (Louvre) Statuia lui Venus din Milo (Louvre) Statuia lui Venus din Milo (Louvre)

La 8 aprilie 1820, Yorgos Kentrotas, un locuitor al Insulei Milo (Grecia), isi sapa linistit bucata de pamant. Asa a dat din intamplare peste o pestera mica care in care a gasit o jumatate din statuia Afroditei, zeita iubirii, in prezent cunoscuta ca si Venus din Milo.

Tot din intamplare, în apropiere se afla ofiţerul francez Olivier Voutier, care era in vizita in Milo pentru câteva zile. Uimit si recunoscand valoarea istorica si artistica a statuii, ofiterul l-a incurajat pe Yorgos Kentrotas sa caute si cealalta jumatate. La scurt timp Yorgos a descoperit doua statui ale lui Hercule plus cealalta parte a lui Venus din Milo.

Voutier, a inceput de indata demersurile pentru cumpararea statuii lui Venus. Consulul francez din Constantinopol a fost informat despre frumusetea statuii din Milo si a decis sa o achizitioneze.

In tot acest timp insa, Kentrotas, sub presiune din partea Batranului insulei Milo, a vândut statuia lui Venus lui Papa-Makarios Vergis care actiona in numele dragomanului flotei turcesti, Printul Moldovei, Nicolae Mourouzis. La 1 martie 1821, după ce consulul francez, Marquizul de Riviers a reusit în final să cumpere statuia lui Venus din Milo, a facut-o cadou regelui Frantei, Louis XVIII care a gazduit-o în Palarul Louvre, unde a devenit obiect de admiratie pentru milioane de oameni.

De atunci s-a scris mult despre această uimitoare capodopera artistică. Cu toate acestea, există încă multe întrebări fără răspuns care preocupa specialiştii, cum ar fi: Când exact a fost sculptata Venus din Milo? Care a fost numele sculptorului? A facut parte dintr-o statuie mai complexa care includea si statuia zeului Ares? De ce a fost găsita unde a fost gasita? etc.

Este cert totusi ca Venus din Milo aparţine epocii heleniste de după 323 î.Hr., cel mai probabil între 150 - 50 î.Hr. Venus din Milo este o opera de arta admirata în întreaga lume, si care ne "vorbeste" despre cultura şi creativitatea vechilor greci ... şi, în special, a oamenilor din Insula Milo.

Si asa Venus din Milo se afla astazi in Paris si nu in Iasi...

8 comments:

starsgates 2 septembrie 2008, 20:11  

Uimitor cu cât talent era înzestrat cel care a realizat această minune!

jamescrissilv.ro,  3 septembrie 2008, 09:48  

Interesanta istorie. E bine de stiut. Cat priveste statuia, ea a fost gsita acolo dar nu sunt dovezi, din cate stiu eu, privind originea sculptorului. Din punctul meu de vedere la acea data ponderea mai mare de artisti era inspre Orientul Mijlociu de astazi...
o zi minunata iti doresc

Oana 3 septembrie 2008, 13:30  

Cand te gandesti ca de la greci a pornit literatura, matematica, fizica si tot ceea ce inseamna arta si ca azi sunt mai rau ca noi, parca nu iti vine sa crezi. Cate nume mari au dat grecii, iar acum nu mai auzi decat de insulele lor. Eu am zis ca e vorba de involutie. Noi in loc sa evoluam, am involuat.

pescarusul argintiu 3 septembrie 2008, 14:07  

DA, frumoasa creatie a harului omenesc, luminat de divin !
Venus din Milo, o capodopera care, chiar si cu integritatea usor stirbita, fara simetria bratelor de straja trupului, sta marturie goanei timpului scurs prin ferestre de milenii !
Felicitari, draga Laura pentru minunata postare si multumiri pentru pretioasele informatii !
Cu uimire am descoperit ca Octavian Paler a scris o frumoasa poezie, intitulata chiar asa, "Venus din Milo", stiai ? :)

"Undeva în urma noastră trebuie să fie o insulă
unde păsările ţipă ca la începutul lumii şi
oamenii învaţă primele cuvinte, unde o femeie
descoperă arta desenînd cu degetul pe nisip
conturul umbrei iubitului ei. Undeva în urma noastră
trebuie să existe, înaintea cuvintelor şi înaintea tuturor
rănilor, trebuie să existe un cuvînt cu care am putea
mărturisi totul, sau trebuie să existe o tăcere egală
cu toate cuvintele. Trebuie să existe o apă limpede
care nu se umple de sînge cînd ţipă o pasăre sau
ne aducem aminte, trebuie să existe o apă limpede
de care să nu mă mai tem să mă spăl cu ea pe mîini
şi pe faţă şi pe urmă să mă privesc liniştit,
fără tristeţe şi fără să fiu nevoit să surîd,
uitînd ceea ce ne-a făcut vinovaţi faţă de noi înşine
şi faţă de alţii. Dar unde este această insulă,
domnule Gauguin, dacă dumneavoastră în Tahiti
n-aţi aflat decît că “a spera înseamnă aproape a trăi”?
Unde este această insulă dacă nu în noi înşine?
“Le péché c’est le Grec”, ziceaţi dumneavoastră
înainte de asta. Adică vina noastră este aceea
de a fi construit Parthenonul? De a fi sculptat
şi admirat pe Venus din Milo? Nu, domnule Gauguin,
povestea dumneavoastră mă călăuzeşte de fapt
spre concluzia că după atîtea secole şi atîtea greşeli,
după atîtea speranţe şi atîtea amînări, nu mai trebuie
să căutăm fericirea decît lîngă mîinile noastre.
Nu-i putem cere artei să se întoarcă înaintea cuvintelor
şi dacă într-o dimineaţă păsările vor trece pe ţărm
ameţite de soare şi nimeni nu va mai spune despre ele
decît că sunt nişte păsări ameţite de soare
şi dacă într-o zi valurile vor lăsa pe nisip nişte urme
ciudate şi nimeni nu va mai spune altceva despre ele
decît că valurile au lăsat pe nisip nişte urme ciudate,
atunci uitaţi-vă bine la trupul Tehurei,
poate veţi descoperi în flacăra arămie o zeiţă de marmură
recăpătîndu-şi din cele două braţe pierdute un braţ
pentru a desena, imitîndu-i pe oameni,
conturul umbrei iubitului ei,
chiar fără să ştie ce-i arta."

manole,  4 septembrie 2008, 14:06  

frumoasa povestirea. :)
cat despre statuie, este impresionanta! absolut fabuloasa!

Laura 5 septembrie 2008, 01:10  

Stargates, eu ma intreb daca sculptorul lui Venus din Milo s-a bucurat de apreciere in viata sau asa cum se intampla cu majoritatea artistilor mari, a inceput sa fie apreciat doar dupa moarte... mai bine zis dupa aproape 2000 de ani in cazul lui... Un pic trist daca ne gandim asa...

James, asa e, nu se stie cine a fost sculprorul, desi la un moment dat Venus din Milo a fost atribuita lui Praxiteles.

Oana, evoluam sau involuam, cert e ca mergem inainte. Avand in vedere ca volumul creierului uman e in scadere, ce pot sa-ti spun? (nu o lua chiar literar ca sunt multi factori si e un proces complex, dar luat ca factor izolat, micsorarea creierului uman poate sa sustina teoria ta) :))))

Pescarusule, stiam de poezie si chiar vream sa o postez intr-un viitor, dar mi-ai luat-o inainte :) Oricum, poezia e frumoasa, iar inceputul si sfarsitul ei mi se par foarte profunde. Multumesc! :)

Manole, merci! Venus trebuie vazuta fata in fata, in Louvre. Acolo isi desvaluie ea splendorile pe deplin :)

manole,  6 septembrie 2008, 10:34  

...acolo am si vazut-o anul asta!
si a mai fost, pentru mine, impresionata, statuia de onix a zeitei Athena.
faldurile din onix...

Laura 6 septembrie 2008, 13:18  

Manole, multe minunatii gazduieste Louvre. Ma bucur mult ca ai vazut-o pe Venus de aproape... parca pozele nu ii fac cu adevarat dreptate. De fapt in general mi se pare ca operele de arta trebuie vazute in realitate pentru a le simti aura, pentru a le intelege pe deplin...

Trimiteți un comentariu

Blog Widget by LinkWithin
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Persoane interesate

  © Blogger template AutumnFall by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP