Oglinzi de portelan si masti de cristal

de Laura Iancu

A fost odata, de mult, intr-o tara indepartata, sau poate nu chiar atat de indepartata, cine stie, caci distantele astea sunt relative pana si in viata de zi cu zi, darmite in povesti... Deci a fost o data ca niciodata, o fetita orfana. Nu avea pe nimeni pe lumea asta, nici macar un suflet cald care sa aiba grija de ea, nici un sprijin, nimic si pe nimeni. Ei, nu chiar nimic... Avea fetita noastra bine ascunsa prin buzunarele ei rupte si vai de ele o zestre mare: o oglinda de cristal si o masca de portelan. Singura problema era ca nu stia ce sa faca cu ele.

Anii au trecut, fetita noastra a crescut mare si a devenit o domnisoara frumoasa foc. A intalnit oameni marinimosi care au ajutat-o si sprijinit-o de-alungul drumul vietii si ea le era recunoscatoare. Dar... ce le putea oferi ea in schimb? Purta inca pierdute prin buzunare oglinda de cristal si masca de portean, dar nu se mai gandise de foarte mult timp la ele. Nu aveau nici o valoare de altfel, decat poate o valoare sentimentala pentru ea, caci i le daruise mama ei pe patul de moarte. Dar amintirea acestor doua obiecte ii starneau amintiri dureroase si ii provoca suferinta, asa ca prefera sa se faca ca le-a uitat. Se mintea frumos pe ea insasi si beatitudinea acestei povesti o facea sa mearga mai departe.

Intr-o zi, fetita acum domnisoara, se gandi mult la cum sa rasplateasca ea din nimicul ei pe toate persoanele care fusesera atat de bune cu ea. Dar nu gasea nici o solutie. Intr-un tarziu, aproape de miezul noptii, pe o stea cazatoare ii veni o idee minunata: se va casatorii cu un print si astfel va putea rasplati cu daruri multe si bogate pe toti cei care o ajutasera!

Din acea zi eroina noastra incepu sa caute printul pe calul fermecat. Il cauta in lung si-nlat, la munte si la mare, strabatu campii aride si dealuri mandre, dar de aflat nu-l afla. Se puse atunci pe o piatra la marginea unui drum ingust de tara si incepu sa planga cu lacrimi amare.

Se intampla ca prin apropiere sa treaca un ciobanel cu turma sa si sa o auda. Se apropie cuviincios, incercand sa nu o sperie si o intreba pe un glas dulce de ce plangea. Ea se uita lung la el, smulgandu-si anevoios privirea grea din pamant si isi varsa amarul dintr-o suflare, cum ca cauta printul ei pe cal alb, printul ei frumos si bogat care ii va aduce salvarea. Ciobanelului i se facu mila de ea, dar inainte de a o sti, fata i se cuibarise adanc in suflet. O invita cu el acasa sa imparta cu ea atat cat avea, o bucata de cas si o felie de paine si o perna unde sa isi odihneasca capul. Dar fata refuza, spunandu-i ca nu se poate opri din cautarea printului ei pe cal alb, fermecat. Ciobanelul se intrista si dupa o vreme dadu sa plece. Cum se indeparta el asa, fata se uita trista dupa el si parca zari alaturi de ciobanel un cal alb, fermecat. Dar, cand se uita mai bine, calul nu mai era. Isi zise ca avea ea vedenii din dorinta de a-l gasi cat mai repede pe printul ei si isi atinti din nou privirile in pamant. Insa pe cand ciobanelul se pierdea in zare, fata fetei se lumina de o lumina nemaintalnita. Se ridica de pe piatra si incepu sa fuga dupa ciobanel. Cand il ajunse din urma, ii spuse printre rasuflari intretaiate de viziunea ei cu calul alb mergand alaturi de el si varsa lacrimi amare cerand iertare caci nu il recunoscuse din prima. Isi crease in mintea ei un anumit prototip ideal a ceea ce cauta si nu accepta nimic care sa aiba alt chip decat inchipuirea ei. Dar gresise! Trebuia sa caute atat cu ochii cat si cu sufletul deschise si nu orbite de imagine faurita din inchipuirea ei. Ciobanelul o lua in brate si ii sterse lacrimile. Fata se cuibarii la pieptul lui si se simti pentru prima data in viata ca nu era singura. Atunci isi aminti de mica ei zestre si se cutremura. Ii spuse ciobanelului cu glas stins, ca tot ce avea ea pe lumea asta era doar o oglinda de cristal si o masca de portelan. Dar lui nu-i pasa de zestrea ei. El o iubea pentru cine era ea. Fata dadu totusi sa scoata din buzunar oglinda si masca sa i le arate si lui, dar... vai! Nu mai erau acolo! Atunci baiatul se uita fix la ea si luand-o de mana ii spuse. "Dar draga, la ce bun ti-ar fi o oglinda de cristal si o masca de portelan cand pe suflet porti o masca din cel mai frumos si transparent cristal si te reflectezi intr-o oglinda din cel mai valoros portelan?" Fata se uita surprinsa la el. Atunci intelese magia si importanta zestrei ei. Vazuse gresit reflectia unei masti de portelan intr-o oglinda de cristal. Tot ajutorul ce il primise in viata fusese datorita transparentei cristalului mastii sufletului ei si luciul oglinzii ei de portelan ii ajutase pe ceilalti sa se vada asa frumosi si reali precum nici in vise nu visasera ca ar putea fi. Nimeni nu astepta nici o rasplata de la ea, caci primisera deja cu varf si-ndesat cele mai frumoase daruri: sinceritatea unui suflet si adevarul proprie fiinte. Iar fata si ciobanasul se casatorira si traira fericiti pana la adanci batranti!

9 comments:

Ioan Usca 18 aprilie 2008, 19:56  

Ca să mă repet:

Astfel de întâmplări sunt frecvente...

Anonim,  18 aprilie 2008, 21:30  

Mi-a placut. Multumesc mult pentru poveste. Felicitari. :)

cristal 18 aprilie 2008, 22:13  

Azi ti-am simtit aripa.
O adiere care mi-a amintit de zbor...

cristal1 18 aprilie 2008, 22:16  

Azi ti-am simtit aripa.
Mi-am amintit de plutirea unui zbor.

Laura 18 aprilie 2008, 23:01  

Vania,
tocmai asta e interesant la ele, ca sunt frecvente :)

Anonim,
multumesc mult si te mai astept :)

Cristal,
nici nu sti ce mult ma bucur :) Iti doresc o seara minunata in continuare :)

Elisa,  19 aprilie 2008, 00:12  

De aceea se zice ca, nu suntem cum credem noi ca suntem, ci cum ne vad ceilalti.... :)

Laura 19 aprilie 2008, 11:51  

As zice intr-adevat, ca ceilalti ne sunt niste oglinzi fidele. De aceea oamenilor buni li se intampla chestii bune si celor suspiciosi, rau voitori...

eddiemihai 19 aprilie 2008, 13:14  

depinde de noi cu ce fel de oglinzi ne inconjuram, si de gradul lor de deformare... desi m-a pus pe ganduri elisa! surprinzatoarele basmele copilariei si cat adevar transmit acestea daca le-am lua si altfel decat frumoase povesti...

Laura 19 aprilie 2008, 13:48  

Cred ca invatam multe din basme doar ca nu ne dam noi intotdeauna seama. :)

Trimiteți un comentariu

Blog Widget by LinkWithin
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Persoane interesate

  © Blogger template AutumnFall by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP