Dialog cu un pescarus

Pescarus
de Laura Iancu

Ieri, ma plimbam alene pe malul marii, picioarele taraite prin nisipul cald la suprafata, rece si umed acolo unde talpile mele il cautau. Cerul senin era dominat de Imparatul Soare si sub amenintarile sulitelor lui parca doar valurile line aveau curaj sa miste. Vazduhul tacut era din vreme-n vreme strapuns de cate un strigat chemator de pescarus pe fundalul simfoniei mute a marii.

Pe o piatra roasa de vant si apa, un pescarus poposi tantos, pigulind si aranjand cu mare bagare se seama penele aripilor si ale pieptului. M-am oprit sa il privesc, nevrand sa ii tulbur ritualul si nedorind sa-l sperii. Dar pescarusul se opri si se uita tinta la mine. Din gatlejul lui lung si alb izbucni ca un tunet subtire, dar taios:

- Unde se duc valurile cand mor?

Uimita de talcul intrebarii, dupa un moment de stat pe ganduri, raspunse-i:

- Valurile nu mor... Valurile, cand ajung la mal, se reintorc in mare...

- Nu, nu! Nu m-ai inteles! Unde se duc valurile cand mor? Repeta el agitat intrebarea, insistand pe ultimul cuvant. Ce o fi vrand sa spuna? Valurile nu mor, ce intrebare prosteasca!

- Probabil merg in Raiul Valurilor... Zisei eu intr-un final, mandra ca de data asta i-am inchis ciocul cu un raspuns pe masura intrebarii.

- Oameni!... Nu stiu nimic! Nimic!... Spuse pescarusul nervos si isi lua zborul, rupand cu falfairea aripilor lui tacerea monumentala din Imparatia Soarelui. Mi-a fost frica pentru un moment de consecintele acestui dezechilibru pentru care in oarecare masura eram responsabila. Dar nimic nu s-a abatut asupra mea. Am ramas insa tacuta, privind valurile firave, asemeni unor copii adormiti. Unde se duc valurile cand mor? Nu stiu! Nu am raspuns la aceasta intrebare, asa cum nu am raspuns la atatea alte intrebari... Si totusi, pescarusul a fost atat de specific, atat de sigur ca exista undeva un raspuns...

Pescarus

7 comments:

Cristal 15 aprilie 2008, 12:58  

Cand valurile raman fara...ape, se transforma in muzica.:)
Simfonia valurilor se contopeste cu tumultul sufletelor noastre.
Uneori sunt aruncata pe creasta valurilor si dupa o vreme ma preling la mal. :)))
Multe mai avem de vorbit cu spiridusii si pescarusii!

Ioan Usca 15 aprilie 2008, 13:46  

Simple curiozităţi de pescăruş!
Nataşa pune doar întrebări la obiect...

Laura 15 aprilie 2008, 14:00  

Wow, Cristal, trebuie sa gasesc pescarusul si sa-i spun raspunsul tau. Cu siguranta isi va schimba parerea despre oameni...

Vania, deh, Natasa, l-ar si manca la cina pe pescarus, dar vezi tu, pescarusul asta e nazdravan si nu se lasa prins cu una cu doua...

Ioan Usca 15 aprilie 2008, 15:36  

Crezi că Nataşa-i vreo naivă?...

Oana 15 aprilie 2008, 15:57  

Eu zic sa nu te iei dupa pescarus, de unde sa stie el? :)

sfinx667 15 aprilie 2008, 16:03  

pescarusul asta zbuciumat si nerabdator de raspunsuri..... :)
valurile, se muta in stele in Tara Linistii, se duc sa-si hodineasca soaptele si spuma dantelata in campul sperantelor, sa danseze cu norii sa doineasca pamantului... e o poveste intreaga si lunga, sa-si faca timp sa asculte...oamenii inca mai au ce povesti :)
felicitari, un dialog care " invita "...
Sibilla

Laura 15 aprilie 2008, 16:16  

Vania,
nu Doamne fereste, nu am vrut sa insinuez asa ceva... Doar sti ca tin la mare respect pisicile in general si pe Natasa in special...

Oana,
eu cred ca pescarusul stie multe... Da´ nu spune, ca-i smecher! Da numai tarcoale si trage concluzii...

Sibilla,
mai avem multe de povestit, e adevarat, dar ce vrei cu pescarusul? El nu are timp de povesti! Si totusi, cum spunea si Cristal, am mai avea si noi multe de invatat si de la pescarusi...

Trimiteți un comentariu

Blog Widget by LinkWithin
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Persoane interesate

  © Blogger template AutumnFall by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP