"Bacchus" de Caravaggio

Michelangelo Merisi da Caravaggio (n. 29 septembrie 1571, Caravaggio - d. 18 iulie 1610, Porto Ercole), a fost numit dupa orasul sau natal, situat langa Milano. Caravaggio este considerat precursor al stilului baroc si este indiscutabil unul dintre cei mai mari inovatori din istoria picturii. Caravaggio respinge ierarhia genurilor si canonul frumusetii in pictura, conceput de umanistii care au idealizat corpul omenesc. Pentru sublinierea realismului brutal al tablourilor sale, artistul foloseste un dramatic contrast de clarobscur. Scenele biblice le infatiseaza ca imagini de viata cotidiana, dand astfel tablourilor religioase o dimensiune umana deosebita.

Caravaggio n-a facut schite. El privea, apoi picta. Cand cineva il intrebat ce modele avea sa foloseasca, el arata spre strada si aducea trecatorii in atelierul sau. Stanjeneala baiatului cu cosul cu fructe, luat de pe strada ca model pentru una din picturile sale, era departe de frumusetea rafinata a operelor renascentiste. Caravaggio nu facea lucrurile asa cum trebuiau facute. In loc sa reprezinte frumusetea vesnica, Caravaggio a creat exact contrariul.

Bacchus, CaravaggioIn Galleria degli Uffizi din Florenta, "Bacchus" lui Caravaggio iese in evidenta prin gama sa coloristica bogata si armoniile subtile. Bacchus este zeul vinului, al tineretii si frumusetii, cel care inspira muzica, poezia si pictura. Ca multe alte picturi ale lui Caravaggio, "Bacchus" este un autoportret. In intentia sa, pictura poate sugera dorinta de placeri, dar rodia crapata si frunzele de toamna reamintesc vremelnicia vietii si indeamna la savurarea clipei prezente. Ciudata tristete si usoara grimasa a lui Bacchus, prefigurat ca tanar adolescent, aduce o anume ambiguitate in tablou.

Esenta picturii lui Caravaggio, care nu cunoaste nici un fel de tabu, nu este atmosfera, vibratia culorilor sau farmecul formelor - toate acestea par a fi de la sine inteles - ci prezenta reala, aproape fizica a trupurilor, a masei corpurilor si detaliilor. Aceasta revolutie care a avut consecinte deosebite pentru arta europeana, a insemnat aparitia curentului pictural international numit "caravaggism", care s-a dezvoltat in mod diferit, in functie de specificul fiecarei tari.

Caravaggio a fost om, inainte de toate. Numeroasele sale biografii povestesc despre aventuri, scandaluri, crime si despre destinul schimbator al artistului. Caravaggio a trait la cumpana dintre geniu si om. Operele sale, divine in aparenta, prezinta omul simplu, gol in fata vietii, bolnav, trecator, plin de vicii si pacate. Caravaggio nu a vrut sa urce omul pe un piedestral sacru asemeni altor artisti renascentisti, ci a coborat sacrul in om.



2 comments:

Oana 25 februarie 2008, 22:41  

Foarte frumoasa incursiune prin picturile lui Bacchus. Stii de ce mi-a parut mie rau toata viata? Ca nu am reusit sa invat termenii aia ai pictorilor. Dar nu e timp pierdut.

Laura 25 februarie 2008, 23:49  

Da, stiu de ce zici... Si eu credeam odata ca cu termenii pictorilor patrunzi inima picturilor. Dar cuvintele sunt goale... Numai cu inima poti vedea clar :)

Trimiteți un comentariu

Blog Widget by LinkWithin
A apărut o eroare în acest obiect gadget

Persoane interesate

  © Blogger template AutumnFall by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP